Oana Roman, probleme financiare? Ce spune vedeta despre veniturile pe care le câștigă
Oana Roman s-a bucurat întotdeauna de celebritate, însă acest lucru i-a adus de-a lungul timpului și multe critici. Vedeta a avut mai multe job-uri din care și-a câștigat existența, iar în prezent are un magazin de haine și e creator de conținut în mediul online. A ajuns la concluzia că poate câștiga suficient cât să aibă o viață bună. Recent a vorbit despre banii care îi intră lunar în conturi.
Oana Roman și-a dorit mereu să fie o femeie independentă și a muncit pentru a-și câștiga singură banii. A fost acuzată că tatăl său a intervenit pentru ea și că a ajutat-o să își găsească diferite job-uri.
Oana Roman: „Mizerii sinistre de care îmi este scârbă”
În trecut, pe vremea când lucra într-o companie aeriană, se zvonea că a reușit să ajungă acolo datorită conexiunilor pe care le avea tatăl ei, fostul premier Petre Roman. La momentul respectiv, Oana a dezmințit toate aceste informații.
„Tocmai a apărut un articol într-un cotidian în care se spunea că tata a intervenit ca eu să ajung să lucrez la Blue Air şi că, în ultima perioadă, eu mi-am luat salariul şi alţii nu.
Nişte mizerii sinistre de care îmi este scârbă. Dacă poate cineva să demonstreze că tata a intervenit pentru mine, eu îmi dau demisia pe loc şi le dau înapoi şi toţi banii pe care i-am câştigat acolo. Trebuie să menţionez încă o dată că angajarea mea în această companie a survenit în urma unui interviu pe care l-am dat. (…) Tata habar n-avea, a aflat mult după ce eu m-am angajat”, a declarat Oana Roman pentru replicavedetelor.ro, la vremea respectivă.
Oana Roman: „Îmi cresc singură copilul și întrețin singură o casă”
De atunci și până acum, Oana Roman a activat în diferite domenii. Acum însă, se ocupă de afacerea ei online pe care a deschis-o cu fostul soț, Marius Elisei. Mai mult, este influencer și face diferite campanii publicitare pe rețelele de socializare pentru care este plătită.
Recent, pe pagina sa de Instagram a dezvăluit câți bani câștigă.
„Eu câștig bine, niște mii bune de euro pe lună, în condițiile în care plătesc doar taxe și impozite peste 1.000 euro pe lună, plus alte cheltuieli, pentru că îmi cresc singură copilul și întrețin singură o casă și așa mai departe”, a explicat Oana Roman.
De asemenea, a recunoscut că nu reușește să facă economii, deși nu duce un stil de viață extravagant.
„Eu nu prea reușesc să pun bani deoparte. Totul este foarte scump. Da, trăiesc la un anumit nivel, dar nu fac fițe și figuri. Nu stau numai la restaurant, nu îmi cumpăr nu știu ce genți”, a mai spus vedeta.
Sursă foto: social media